Sceneta Pinochio

Sceneta – Pinochio

© Sceneta – Pinochio – oferit gratuit de luncamihaela.ro

PERSONAJE

• PINOCCHIO
• VULPOIUL
• COTOIUL
• COPIII- MĂGARI
• OGLINDA

PINOCCHIO

– Vai ce greu este la şcoală. M-am săturat de atâta învăţătură toată ziua : « Citeşte Pinocchio! Socoteşte Pinocchio! ». Cum tărtăcuţa mea este de lemn, mă tem că într-o zi o să-mi cadă într-o parte de atâta învăţătură. O să devină aşa de grea că nu o să-mi mai pot purta capul drept şi o să-mi atârne, uite aşa (face mişcarea).
(intră Vulpoiul şi îl salută linguşitor)

VULPOIUL

– Bună ziua dragul nostru Pinocchio.

PINOCCHIO

– Plecaţi de aici! Cu voi nu mai vorbesc niciodată. M-aţi păcălit şi mereu mi-aţi adus numai necazuri.

COTOIUL

– Vai, dragă Pinocchio cât mă rănesc cuvintele tale.

VULPOIUL

– Sufăr când văd cât eşti de nerecunoscător şi nu apreciezi prietenia noastră atât de sinceră. Intotdeauna nu ti-am vrut decât binele.

PINOCCHIO

– Binele vostru m-a băgat mereu numai în belele.

COTOIUL

– Cum poţi lovi în inimile noastre sensibile cu vorbele tale!

PINOCCHIO

– Lăsaţi-mă în pace! Plec spre casă. Am lecţii de pregătit pentru mâine la şcoală. Nu mai vreau să-l supăr niciodată, aţi auzit, niciodată, pe tata Geppeto!

VULPOIUL

– Bine Pinocchio deşi ne îndurerează profund comportamentul tău nu putem deccât să-ţi urăm drum bun.

COTOIUL

– La revedere dragul nostru prieten.
(Pinocchio pleacă încet. Cei doi încep să vorbească suficient de tare ca Pinocchio să-i audă).
– Ce păcat că nu a vrut să vorbescă cu noi. Nu încercam decât să îi povestim de minunata Ţară a Jucăriilor.

VULPOIUL

– Ce ţară minunată. Nu tu şcoală, nu reguli, nu profesori, nu lecţii. O, (ofetază) doar jucării minunate şi copii care întreaga zi se joacă fericiţi cu ele.

COTOIUL

– Dacă nu există şcoală, copiii se joacă întreaga zi.

VULPOIUL

– Şi mănâncă prăjituri câte doresc fără ca cineva să îi certe.

COTOIUL

– Şi ciocolata curge la robinete.

VULPOIUL

– Şi petrecerile se ţin lanţ.

COTOIUL

– Să ne grăbim să mergem. Ce bine ne vom distra.

VULPOIUL

– Să nu mai pieredem nici o clipă. Venim Ţară a Jucăriilor! Aşteaptă-ne venim!
(Pinocchio care între timp a ascultat se întoarce)

PINOCCHIO

– Hei! despre ce vorbiţi acolo?

COTOIUL

– Pe tine nu credem să te intereseze. Tu te grăbeşti să ajungi acasă să îţi pregăteşti lecţiile pe mâine. Trebuie să mergi la şcoală.

VULPOIUL

– Ai spus că nu mai vorbeşti cu noi.

PINOCCHIO

– M-am răzgândit. Despre ce vorbeaţi? Unde plecaţi?

VULPOIUL SI COTOIUL

– Despre Ţara Jucăriilor ne întrebi?

PINOCCHIO

Cum aţi spus? Chiar vreţi să cred că este o Ţară a Jucăriilor?

VULPOIUL

– Sigur că există. Noi tocmai ne îndreptăm înspre acolo. Ce păcat că nu vrei să ne însoţeşti.

PINOCCHIO

– Ei dacă e adevărat ce spuneţi… aş veni dar nu pot. Mă aşteaptă tata Geppeto.

COTOIUL

– Ai dreptate. Mai bine te duci acasă.

VULPOIUL

– Dar cum noi nu avem casă, o să plecăm spre Ţara Jucăriilor.

COTOIUL

– Du-te Pinocchio. Rămâi cu bine. (Se prefac că pleacă. Pinocchio se ia după ei)

PINOCCHIO

– Si spuneţi că e mult de mers până acolo?

VULPOIUL

– Nu. Nici vorbă. Si apoi nici nu mergem pe jos. Vine caleaşca să ne ia. O caleaşcă trasă de mulţi măgăruşi. (Râd ascums făcându-şi semne)

PINOCCHIO

– Dacă aş veni cu voi, credeţi că aş avea timp să mă întorc până diseară?

COTOIUL

– Cu siguranţă. Vom avea noi grijă să nu te prindă noaptea pe drum.

PINOCCHIO

– Păi dacă-i aşa, parcă aş merge şi eu. (Ezită)… dar dacă vin nu voi mai avea timp să-mi pregătesc temele pentru mâine.

VULPOIUL

– Ce să zic Pinocchio. Cred că ai dreptate. Noi ca prieteni nu vrem să-ţi facem rău. Du-te acasă, învăţă, pregăteţte-ţi temele. Nu vrem ca mai apoi să spui că noi suntem de vină dacă Doamne fereşte mâine la şcoală vei avea necazuri.

PINOCCHIO

– Rămâneţi cu bine. (Dă să plece apoi se întoarce). Dar oare nu aş putea merge sâmbătă în Ţara Jucăriilor?

COTOIUL

– Ne pare rău Pinocchio, dar poarta Ţării Jucăriilor nu se deschide decât o singură dată pe an. Dacă pierzi caleaşca care vine astăzi nu vei mai putea merge decât la anul. Şi la anul vei fi iarăşi la şcoală… aşa că se pare că nu vei ajunge niciodată în Ţara Jucăriilor. Ce păcat!

PINOCCHIO

– Ştiţi… Mă gândesc că poate aş putea să mint mâine şi să îi spun învăţătoarei că nu am avut timp să mă pregătesc pentru că a trebuit să îl ajut pe tata. Sau aş putea să mă prefac că sunt bolnav şi să nu mă duc la şcoală. Dar ce mă fac dacă îmi creşte nasul de la minciună?

VULPOIUL

– De asta te temi? Nici o problemă. In Ţara Jucăriilor este un elixir pe care dacă îl bei vei învăţa să minţi cu atâta convingere că şi tu vei crede că ceea ce spui e adevărat.

PINOCCHIO

– Păi atunci să nu mai pierdem timpul şi să pornim.
Să pornim.
(Ies) Vulpoiul şi intră. Numără bani.
Tot prost a rămas.

VULPOIUL

– Lasă-l nu-i plânge de milă. Si-a făcut-o cu mâna lui. Mai bine spune câţi bani am luat pe el.

COTOIUL

– Cinci galbeni.

VULPOIUL

– Bun târg am făcut. Ce mai aşteptăm să mergem la han şi să mâncăm că mi-e o foame… cât despre tărtăcuţă de lemn, o să se sature până peste cap de Ţara Jucăriilor.

COTOIUL

– Oricum era un măgar după cum se purta cu bietul Geppeto. Noi nu am făcut altceva decât să-l ajutăm să arate aşa cum se poartă. Adică precum un măgar.

VULPOIUL

– Ai dreptate. Haide că ne aşteaptă o friptură copioasă să ne înfruptăm din ea.
(Ies)

SCENA II

(Pinocchio transformat în măgar în faţa Oglinzii)

PINOCCHIO

Oglindă, oglinjoara mea,
Fie-ţi milă, nu fi rea
Spune-mi că nu-i adevărat
Că-s un mare urecheat.

OGLINDA

– Dragă Pinocchio, îmi pare rău. Nu pot minţi de dragul tău. Ai două urechi de toată frumuseţea. Dacă nu te-aş cunoaşte aş putea jura că eşti cel mai frumos măgăruş ce l-am văzut vreodată.

PINOCCHIO

– Vai sărmanul de mine. Ce mă fac acum?

OGLINDA

Păi ce să faci? Îţi porţi măgăria cu mândrie.

PINOCCHIO

– Ei, vezi că mă supăr. Dacă-ţi dau un pumn, acuşi te sparg.

OGLINDA

– Vrei să spui, că-mi tragi o copită.

PINOCCHIO

– Nu mai vorbesc cu tine. Eşti rea şi obraznică.

OGLINDA

– Mai obraznică decât tine? Te-ai gândit la bietul Geppeto? Câte lacrimi a vărsta săracul pentru tine? Cât l-a îndurerat purtarea ta? Nici măcar nu îmi este milă de tine. Meriţi ceea ce ţi se întâmplă. Te-ai comportat ca un măgar, ai ajuns un măgar.

PINOCCHIO

– Şti oglindă, dacă mă gândesc mai bine, cred că ai dreptate. Săracu tătuţu, tare dor îmi este de el.

OGLINDA

– Nu mai plânge că nu rezolvi nimic. Mai bine te-ai gândi cum să rezolvi situaţia sau te pomeneşti că a început să-ţi placă urechile de măgar.

PINOCCHIO

– Ei vezi că iarăşi începi să mă enervezi. Unde ai văzut măgar care să gândească şi să mai şi găsească soluţii. Eventual soluţii măgăreşti.

OGLINDA

– Atunci cred că ai dat de necaz. Nu cred că te pot ajuta. Nu ştiu cum.
(intră grupul de copii-măgari)
Aveţi milă de măgari.
Băieţei am fost odată
Dar de şcoală am uitat.
Pentru asta acum plătim
In cor cu toţi ihăim.
Azi în loc ca să citim
Tare, tare ihăim.
Soartă grea ne-a ajuns.
Ihăiţi şi copitaţi
Azi toţi suntem urecheaţi.
Ieri bâieţei şi fetiţe
Azi măgari şi măgăriţe.

OGLINDA

Ieri eraţi cu toţi copii
Dar făceaţi doar măgării
Ca măgarii v-aţi purtat
Aţi primit ce-aţi meritat.
Dar dacă vreţi să vă salvaţi
Toţi la şcoală acum plecaţi
Când veţi învăţa citi
Măgari voi nu veţi mai fi.
Si cu lecţia învăţată
Coada-o să vă cadă-ndată
Botul şi urechile
Când vă veţi şti lecţiile
Urecheaţi nu veţi mai fi
Doar când premii veţi primi.
Si n-o să mai fiţi urecheaţi
Doar de ajungeți preminaţi
Haide ce mai aşteptaţi
Inspre şcoală acum plecaţi.
(Ies)