Liviu Rebreanu, scriitorul adolescentei si maturitatii mele.

Lectură obligatorie de liceu. Atunci şi acum mulţumesc celor care m-au obligat să citesc Liviu Rebreanu. Datorită lor am citit Răscoala, Ion şi Pădurea spânzuraţilor. Prin Liviu Rebreanu am descoperit o lume dispărută, o lume care mă şoca prin mentalitate. Critica literară îl etichetează sec pe Rebreanu ca fiind iniţiatorul romanului modern. Eu, un profan, un cititor şi atât, îl consider deschizător de minte şi suflet.

Dacă aş vorbi despre romanul Ion, prin el am descoperit un sat arhaic, pulsând de viaţă cu drame zilnice mai mult sau mai puţin acceptate. Dacă la prima lectură, în adolescenţă, pe Ana am perceput-o ca victimă, la o lectură la maturitate a aceluiaşi roman, Ana m-a revoltat prin resemnare. Acelaşi personaj, altă percepţie. Despre Ion, aceeaşi percepţie asupra personajului raportată la vârstă. Dacă în clasa a X a la procesul intentat personajului, în cadrul orei de limba română m-am poziţionat cu convingere în avocat al acuzării, argumentându-mi pledoaria cu atitudinea inumană-consideram eu- faţă de Ana, peste ani l-am văzut pe Ion in altă lumină.

Provenind dintr-o familie care trăia după principiul „carpe diem”( trăieşte clipa), cu un tată căruia nu-i păsa decât de propria-i persoană şi cu o mamă asemenea, doi părinţi care prin atitudinea lor „au ajuns de râsul satului”, Ion apare ca portretul ţăranului iubitor şi nu avid de pământ. Există în el un devotament, o iubire extremă faţă de acesta, motiv pentru care cu bărbăţie îşi sacrifică sentimentele faţă de Florica. Dar… aşa cum bine ştim inima se răzbună când inimii nu-i dai ceea ce Dumnezeu hărăzita. Ion plăteşte aşa cum era firesc duplicitatea sa, pământ versus iubire.

Frumuseţea lecturii de aici derivă, te implică în acţiune raportându-te la personaje. Starea sufletească, experienţa de viaţă, conjunctura te determină să percepi textul raportându-te involuntar la ele. Citiţi Ion de Liviu Rebreanu şi apoi discutăm de impactul romanului asupra propriului suflet… ”disecăm” personajele şi mai ales discutăm cât ne-a lărgit imaginea asupra „celor care sunt şi a celor care fost-au”.

cu drag,

Lunca Mihaela