Sceneta – Eu nu am talpi tu nu ai aripi

Sceneta – Eu nu am talpi tu nu ai aripi – oferit gratuit de luncamihaela.ro

PERSONAJE:

• EL
• EA

EL

-ATOM! CELULE! LEGI! MATERIE! LIMITE! TIPARE! NORME ŞI DOGME!
Înţelege odată, FEMEIE! TOTUL E MATERIE! DOAR MATERIE! FLUIDĂ, ROTUNDĂ, MIŞCĂTOARE, MEREU MIŞCĂTOARE. Trăim în celule, prin celule. Un perpetum mişcat sub semnul lui! A FOST… Printre două celule suntem alte celule ce se unesc clădind… prin propria lor clădire. Clădind… reclădind, din proprii atomi ceea ce am fost şi fi-vom mereu. Atomi, celule clădindu-se, reclădindu-se, atomi, celule ce se rup, reînlănţuindu-se. Urlă sau tac sub aceleaşi norme şi dogme ale lumii. Auzi femeie? Auzi? Şi auzul trece prin materie.

EA (pentru sine, trist)

– Te aud şi te privesc pe sub gene ca să nu vezi semnul de întrebare neînchis de normele şi dogmele lumii. Iar TU, străpungi negurile cu glasul aspru al durerilor arse mut în tine şi-mi spui prin auzul ce prin materie trece. Auzul trece prin materie fără să se întrupeze în ea… şi văzul trece prin materie rămânând în afara ei… Şi gândurile o ele gândurile prinse în materie şi totuşi atât de departe de ea. Poţi prinde în palma ta de celule sunetul, privirea, gândul? Golurile lumii sunt pline de imaterial. De aceea ne înghesuim suflet în suflet sau gând pe gând. Nicăieri nu există hăuri, ci doar orbi ce nu pot simţi imaterialul dintre doi atomi… te văd cu ochii şi totuşi privirea e între tine si ochii mei care văd… imaterialul dintre atomi. Nemişcată… fără loc în lume, tac ascultând sunetele ce dinspre tine vin cutreierându-mă.

EL

– Păşeşte, FEMEIE. Calcă apăsat să simţi materia sub să nu te cuprindă Neantul.
Doar prin TALPI urci coloană verticală. Păşeşte apăsat până când simţi lutul crescând din ale tale TALPI, FEMEIE! Pipăie-ţi materia, femeie, amprentă pe ale lumii scări. Nu coborî în tine, ci urcă păşind prin aspru pământ. Rădăcini prin TALPI, de pământ te vor prinde şi aşa vei înţelege MATERIA, FEMEIE! TOTUL e doar MATERIE! Nu spirala GÂNDUL, ci încătuşează-l în ale lumii TIPARE încastrându-l în lutul prins de TALPI.

EA

– Te aud în timp ce mută în altă durere, te privesc şi te întreb în MINE:
(PENTRU SINE) – Dar nu vezi că nu am TALPI? (SPRE EL) Omule, EU NU AM TALPI! Am ARIPI… nu mă prinde de pământ! Lasă-mă volbură între aripile mele… Deschide ochii spre mine cea care aripă mă zbor… deschide ochii inimii, om de neguri fără brume. Şi cerurile în care te caut regăsindu-mă, negăsindu-te, căci tu prea prins în lut ai rămas. Fă-ţi talpă lacrima prin roua lutului şi îmbrăţişează-mi aripile.
(SPRE SINE) Apoi tac în muţenia întrebărilor în mine puse… niciodată apuse… şi ca să nu ne risipim în umbre, întind spre tine ARIPA ca să te fac să mă înţelegi… legile neînţelesului după care ascunse sunt tainele Universului.
(SPRE EL) – Cercul e sferă doar prin VIS… şi apoi, încet în gând spiralat se face roată. Vise roată, rostogolindu-se mereu spre alt cerc. Doar în VISE; în IMATERIAL roata e cercul făcut sferă rotită mereu spre alt VIS de cerc-sferă în altă şi mereu aceeaşi roată… Acolo mă zboară mereu ARIPA. Acolo, în VISUL ce ascunde zâmbetul uitat al LUMII. Nu vezi sfera din cercul făcut roată?! Trezeşte-ţi staminele sufletului şi lasă-mi aripa să-ţi aştearnă polen de VIS ca apoi să germinăm în mâine:
– ZBOARA, OMULE! ZBOARĂ! (pauză, priveşte spre el)
(SPRE EL) – Cu ochii cătându-mă mă priveşti fără să mă poţi cuprinde. Prea obosit de neînţelegeri, pălmuieşti fluturii albi ai inimii.

EL

N-am ARIPI, FEMEIE! Eşti oarbă?! TALPI am şi MATERIA crescută din ele.
Şi-n aripi tot materie este. Aripile sunt doar tălpi fară radacini.

EA

De ce nu rădăcini înaripate? Intre prăpăstii aşterni aripi nu tălpi. Cu ce umpli hăurile dacă nu cu aripi?
El priveşte vizibil fără să înţeleagă.
PAUZĂ

EL

Între noi doar neodihna.

EA

Neodihna ce macină fără punţi peste râurile din noi şi încet… în nesomn, trupurile ne coboară în seară.

EL

Doar MATERIA visează aşezată între noi, ca o prăpastie.

EA

Undeva pe candela nopţii, îngerii valsează îmbrăcându-ne amintirea cu postavul uitării.

EL

TIMPUL curge prin NOI cărare spre alte catafalcuri.

EA

EU fără TALPI… TU fără ARIPI…  Nu ne putem atinge, fiecare la marginea altei ore…

EL

Tărmuri ale aceluiaşi râu… apă învolburată de gânduri. Eu pe un ţărm, tu pe celălalt.
Se ridică vidul între sufletele întemniţate în carne. Îmi îmbrac inima în aripă ascunzând-o de tăcere.

EA

Doar PALMA străpunge VIDUL coborându-ţi pe TRUP într-o tremurândă mângâiere.

EL

Sub catifeaua palmei, colinele genunchilor mei înverzesc.
Degetele tale sparg clipele ce le uitasem înfrunzindu-mi GENUNCHIUL drept…
Tăcerile dintre noi adorm la poarta ruginită a GÂNDURILOR.

EA

TIMPUL se sparge pe crinii înfloriţi pe lacăte.

EL

MATERIA, fluidă îmi iartă TALPILE născându-le ARIPĂ.

EA

ROATA se opreşte pe ARIPA-mi franjurând-o în TALPI.

EI

Doar GENUNCHII… ai mei şi ai tăi, se îmbrăţişează în murmurul aceleaşi rugăciuni…

EL

RUGĂCIUNEA DEŞERTULUI DIN NOI…

EA

Plouă sub genunchi cu LACRIMI.

EI

Sub lacrimi… noi, umbre neştiutoare
Neînţelesuri între aripi şi tălpi
Şi materia ce zboară între doua aripi
Pe Dumnezeu căutându-l.

EA

Eu fără tălpi.

EL

Eu fără aripi.