„Dacă orice viaţă sfârşeşte cu moarte,
Dacă orice viaţă suferinţă este,
De ce încrâncenarea de-a ridica palate?
SUFLETUL?! EI, ASTA-I ALTĂ POVESTE…
OMAR KHAYAM – RUBAYATE
Este urma mea prin timp.
Am existat fiindcă am iubit.
M-am împlinit căutându-mă. N-am fost lacrimă, am fost zâmbetul dorului de mine şi de lumea mai bună care se va naşte într-o zi.
Celor trei iubiri care m-au cutreierat, le dăruiesc florile de curcubeu ale sufletului meu. Ele mi-au definit viaţa.
Fiilor mei, Vladimir şi Rareş mulţumindu-le pentru binecuvântarea de a-mi fi fii.
Soţului meu Nicolae, iubirea caldă şi cuminte în umbra căreia am putut fugi de lume.
Ad-Acmeir-Peru, iubirea mai presus de lume.
Iubirea prin care am cutreierat pajiştile neumblate ale sufletului meu. Iubirea zăpezilor neatinse.
Am strâns în pumnii inimii iubirea în care am sărutat din veşnicie clipa.
Dumnezeu m-a ţinut în podul palmei sale şi sub pleoapa-i blândă i-am aşezat lacrima aşteptărilor.
O fărâmă de cuvânt zămislită din pământ.
Acnul Aleahim
Be First to Comment