Skip to content

Sceneta Intersectia

Sceneta – Intersectia

© Sceneta – Intersectia – oferit gratuit de luncamihaela.ro

PERSONAJE:

  • SCRIITORUL
  • MIRA

(El stă singur, încearcă să scrie. Mototoleşte foile şi le aruncă la coş. Stare de nervozitate. Intră EA, păşeşte spre el şi-l salută firesc.)

MIRA

– Bună seara.

SCRIITORUL (vădit surprins, speriat)
– Cine eşti şi cum ai intrat ?

MIRA

– Am spus bună seara. Nu crezi că s-ar cuveni înainte de a mă întreba cine sunt, să-mi raspunzi la salut?(râde) Nu ai de ce să te temi. Nu fac rău nimănui… (puţin trist) poate doar mie uneori… Hoţii sau criminalii nu salută la intrare, nu crezi?

SCRIITORUL

– Cum ai intrat ?

MIRA

– Aşa cum intră oricine, pe uşă. Nu era închisă.

SCRIITORUL

– La orice uşă se bate înainte de-a intra. Nu dai buzna aşa peste cineva dupa bunul tău plac (nervozitate)

MIRA

-Ai dreptate. Dar cel care nu vrea să intre nimeni o încuie. O uşă închisă nu înseamnă neapărat ca ţi-e interzis să treci dincolo de ea. O uşă poate fi doar un refugiu pentru laşi. O închid dar nu o încuie aşteptând ca să fie deschisă de cel care se află dincolo de ea… şti uneori ruginesc şi ei şi ţâţânile aşteptând. Uşa ta încă nu are ţâţânile ruginite aşa că poate încă nu e prea târziu.

SCRIITORUL

– N-am să-ţi spun că eşti nepoliticoasă! N-am să-şi spun că a da buzna în casa cuiva înseamnă lipsă de bun simţ. Elucubraţiile tale fără sens nu cred că îmi sunt adresate aşa că am să încerc să nu mă enervez.

MIRA

– Mai mult decat eşti acum? (râde)

SCRIITORUL

– Am să mă fac că nu am auzit ce ai spus. Revenind, nu am să te întreb ce cauţi aici în toiul nopţii, nu am să te întreb ce vrei ci am să te rog, deşi nu meriţi a fi rugată după modul în care te porţi, te voi ruga deci, să ieşi aşa cum ai intrat, adică în linişte. Iar eu, am să mă fac că ceea ce s-a întâmplat a fost doar în imaginaţia mea.

MIRA (râde)

SCRIITORUL

– Şti ceva, mă enervează râsul tău prostesc.

MIRA

– Scuză-mă dar nu mă pot abţine.

SCRIITORUL

– Şi aş putea şti ce e aşa de hazliu în ceea ce spun?

MIRA

– Păi totul se întâmplă în imaginaţia ta.

SCRIITORUL (mirat)

– Adică vrei să spui că tu nu exişti ? Că ceea ce se întamplă, de fapt, nu se întâmplă ? Acum şi aici, tu şi eu nu e o realitate? Ei nu, acum am să râd eu.

MIRA

-Nu. Nu asta am vrut să spun. Exist. Ceea ce se întâmplă sau mai corect eu şi tu, aici şi acum nu face parte din întâmplare. Acum şi aici, eu şi tu şi spaţiul dintre noi pe care îl umplem cu gânduri, trăiri şi cuvinte, totul aici şi acum , este real, atât doar că această realitate a creat-o mintea ta.

SCRIITORUL (mirat)

-Paradox… realitatea e palpabilă, tangibilă, materială. Realitatea e una singură. Fiecare dintre noi şi noi toţi trăim o singură realitate creată în afara noastră. Noi doar ne adaptăm acestei realităţi, ne pliem pe ea încercând să nu ieşim în afara ei prin moarte sau nebunie.

MIRA (Râde)

SCRIITORUL

– Nu mai râde că acum chiar îmi pierd răbdarea. Mă calci pe nervi cu prostiile tale. Cred că discuţia noastră se îndreaptă spre o idioţenie.

MIRA

– Ce ţi se pare idiot? Recunoaşte că ţi-e teamă să priveşti dincolo de palpabil, tangibil, materialul comun cum spui tu? Ţi-e teamă că ai descoperi că dincolo de realitatea pe care tu te pliezi aşa cum spui există realitatea pe care tu o creezi.

SCRIITORUL

– Oare de ce îmi pierd timpul cu o nebună în loc să te dau pe uşă afară şi apoi să încui uşa? Aşa voi fi sigur că nu vei mai reveni.

MIRA

– Vrei să-ţi spun de ce? Pentru că discuţia asta a avut loc în mintea ta de prea multe ori şi niciodată nu ai avut curajul să o termini. E atât de simplu dacă ai accepta ceea ce stă umbră în trupul tău. Dacă ai fi mai puţin băţos chiar cu tine însuţi ai putea să înţelegi. Şi asta fără să faci prea mare efort.

SCRIITORUL

– Nu-mi place să fiu analizat.

MIRA

– Ştiu

SCRIITORUL

– De unde şti ce -mi place şi ce nu?

MIRA

– Păi nu ţi-am spus că totul este real dar doar în mintea ta… şi din moment ce sunt o realitate a minţii tale, te cunosc la fel de bine ca şi tine.

SCRIITORUL

– Doamne, visez şi am un coşmar! Nu-mi ajunge că nu reuşesc să termin afurisitul ăsta de roman, acum am ajuns să vorbesc cu creaţia minţii mele care încearcă să mă convigă că ceea ce s-a creat cu gândul e o realitate pe care eu sunt incapabil să o înţeleg.

MIRA

– Hai că eşti pe drumul cel bun, atât doar că nu e un coşmar. Eşti treaz. Uite, te ating. Mi-ai simţit atingerea?

SCRIITORUL

– Da… (debusolat) dar nu înţeleg ce se întamplă… cine eşti şi ce cauţi aici.

MIRA

– Chiar trebuie să înţelegi? Ar fi mai simplu dacă ai accepta. Nu tot ce există poate fi înţeles, fără ca asta să ne facă mai puţin înţelepţi sau mai puţin fericiţi. Îmi aduci te rog un pahar cu apă? Mi-e sete. Tocmai am luat masa cu Ut şi cum cearta a început înainte de a bea vinul, m-am ridicat și am plecat.

SCRIITORUL

– Cine e Ut?

MIRA (râde)

SCRIITORUL

– Te-am rugat să nu mai râzi. Ţi-am spus că mă enervează.

MIRA

– O să încerc, dar mi-e imposibil să o fac. Prea eşti caraghios. Cum cine e Ut. Ar trebui să şti la fel de bine ca şi mine. Tu l-ai creat, după chipul şi asemănarea ta. Esti tu într-o altă formă.

SCRIITORUL

– Doamne, cred că înebunesc. Am nevoie să beau ceva. (Se ridică să-şi ia ceva de băut)

MIRA

– Şi eu vreau şi dacă tot eşti în bucătărie nu uita te rog de paharul acela cu apă. Crezi că mie mi-e uşor? Mă modifici în permanenţă. Exist haotic datorită minţii tale. Nesiguranţa ta se răsfrânge asupra mea. Crezi că e uşor să nu şti cine eşti? Totul în realitatea mea e nedefinit. Calc parcă pe nisipuri mişcătoare. Mă arunci în cele mai mizerabile situaţii… şi asta doar datorită nesiguranţei tale sau poate e teamă. Ţi-e teamă să-mi dai o formă să-mi finalizezi existenţa pentru că ai fi obligat să accepţi întâlnirea dintre mintea şi sufletul tău… sufletul, care mă asteaptă, mă doreşte şi e speriat că în realitatea din afara minţii nu m-ar găsi. Dacă aş crede că te joci cu mine, poate aş zâmbi, dar când te văd atât de înverşunat împotriva mea… sufăr. Defineşte-mă să mă pot linişti. Asta am venit să-ţi cer.
(Scriitorul intră şi o serveşte cu apă după care se aşează şi bea din băutura ce şi-a adus-o)

SCRIITORUL

– Adică vrei să spui ca tu eşti Mira din romanul la care lucrez?

MIRA

– Vezi ce simplu a fost? Da sunt Mira. Mira cea pe care tu o chinui.

SCRIITORUL

– De ce spui asta? Nu vezi că sunt într-un impas şi tot ce scriu nu iese. E pentru prima dată când nu merge.

MIRA

– Ştiu şi pot să-ţi spun şi de ce se întamplă asta.

SCRIITORUL

– Dacă eşti într-adevăr creaţia minţii mele, atât timp cât eu nu înţeleg nici tu nu o poţi face.

MIRA

– Ar fi aşa daca m-ai fi creat doar din raţiune. Dar romanul pe care îl scri este o parte din realitatea materială recreată. Ţi-e greu sa scri pentru că încerci să convingi pe cei care te vor citi că tot ce ai scris este o realitate care nu s-a întâmplat decât în mintea ta. E un fel de minciună. Şi cum tu nu şti minţii nu-ţi prea iese. Cât despre mine, mă iubesti de foarte mult timp. Dar te temi atât de tare să recunoşti că mai poţi avea sentimente încât refuzi să mă creezi după simţirea ta. Şi aici incepe chinul meu. Am mereu alt chip interior. Trec prin toate stările fără să le pot controla. Uite dacă m-ai face rea, aş putea trăi cu asta. Aş fi rea şi atât. Dacă m-ai vrea o superficială care să te chinuie prin incapacitatea de a te iubi, mi-ar fi bine şi aşa. Dar gândeşte-te prin ce trec cand mă transform mereu. Acum sunt fragilă vibrând de emoţie, caldă şi cu sufletul cât o galaxie, ca în următorul moment să devin de o răutate diabolică. Mică sufleteşte, fără scrupule călcând peste tot ce e frumos şi bun. Nu crezi că e un consum de energie prea mare? De ce refuzi de fapt să accepţi că mă iubeşti?

SCRIITORUL

– Cum te-aş putea iubi atât timp cât tu nu exişti decât în mintea mea? Nu-mi plac iluziile. Nu-mi plac lucrurile care nu le înţeleg sau pe care nu le pot controla.

MIRA

– Ştiu şi cred că aici greşeşti. Nimic nu poate fi controlat. Totul în jurul tău e doar o iluzie. Chiar dacă tu sau voi toţi o numiţi realitate. Ţine de cunoaştere limitată. De barierele tiparelor. Dacă ai pătrude în esenţa lucrurilor ai înţelege că realitatea nu există aşa cum vrei tu să crezi… Sau (râde) mai pe înţelesul tău, nu există doar o singură realitate aşa cum ai fost învăţat să crezi.

SCRIITORUL

– E atât de târziu. Iar eu vorbesc cu creaţia minţii mele. Cred că am luat-o razna.

MIRA

– Laşule. Mereu aceeaşi explicaţie simplă. Te ascunzi de tine însuţi refuzând să-ţi accepţi dualitatea. Oricât ai încerca să-ţi anulezi sinele care simte nu vei reuşi. Vei rămâne blocat în încercarea-ţi disperată de a fi ceea ce nu poţi fi. Priveşte dincolo de mintea ta. Dezbracă-te de raţiune şi învaţă să trăieşti prin gândul simţrii sau mai simplu, simte cu gândul.

SCRIITORUL

– Doamne ce nebunie! Ce tâmpenii spui. Gând şi simţire sunt două paralele. Ele nu se intersectează niciodată.

MIRA

– Aşa vrei să crezi sau aşa ai învăţat să crezi. Întotdeauna trăirea, sentimentele tale îşi fac oglindă în minte, născând realitatea. Acea realitate pe care acum o vezi cu ochii ăştia orbi fără să accepţi că e doar un fragment dintr-un tot. Aici e greşeala voastra a tuturor. Credeţi în realităţile create doar din fragmente. Om, sublimul om e un tot, pe care voi îl fragmentaţi în simţuri. Adică ceea ce sunt eu şi lumea din care vin.

SCRIITORUL (zbucium, durere pe chip)

– Şi cum crezi că m-ai putea ajuta tocmai tu care afirmi că nu eşti altceva decât o parte din mine?

MIRA

– Cred că ne putem ajuta unul pe celălalt. Tu învăţând să-ţi accepţi trăirile, sentimentele. Adică acceptând că eşti om, adică un tot. Ţi-ai construit un soclu pe care te-ai aşezat singur şi de acolo încerci să analizezi detaşat şi critic lumea. Lumea asta a ta. Dacă ai lasă trăirile să te refacă om aşa cum ai fost creat ai putea să accepţi că ceea ce trăieşti este doar o parte a unei realităţi mult mai ample, incomensurabile. Realităţile se intersectează eliberându-te de zbucium doar când eşti liber în trăirea gând. Vezi, aici îngrădeşti totul. Tu cel liber, aşa cum vrei să crezi, esti închis în fragmente de libertate. Amăgire, asta e numele pe care ai merita să-l porţi. Nu iluzie. Ele sunt neîngrădite şi frumoase. Tu eşti un îngrădit orgolios.

SCRIITORUL

– Crezi că mă poţi elibera de mine ?

MIRA

– Nu. Eu doar stiu calea care ne va elibera pe amândoi.

SCRIITORUL

– Şi care este această cale ?

MIRA

– Să renunţi la căutarea raţională. Adevărurile ce nu-şi pierd valoarea de-a lungul timpului sunt dincolo de minte. În mintea ta sunt doar tipare, convenţii. Dacă vei continua să cuprinzi realitatea doar după tipare preluate şi înmagazinate în mintea ta, nu o să reuseşti să te eliberezi. Şi primul pas pe calea de care îţi vorbesc este să accepţi că ceea ce se întamplă acum este o realitate, o realitate creată cu mintea ta, dincolo de tipare şi convenţii. Eu exist doar pentru tine, prin tine.

SCRIITORUL

– Şi dacă în secunda următoare o să dispari? Cum ştiu că nu delirez sau că nu e primul pas spre nebunie.

MIRA

– Vezi, din nou ai nevoie de certitudini. Nimic nu este cert. Certitudinile sunt doar nişte haine de fum cu care vă îmbrăcaţi din teamă. Dacă te-ai elibera de temeri şi ai veni spre mine spunându-mi ceea ce simţi de mult… te iubesc Mira, sau numeşte-mă cum vrei… atât doar să nu anulezi sentimentul.

SCRIITORUL

– Dar dacă o să dispari?

MIRA

– Nu pot atât timp cât tu m-ai creat.

SCRIITORUL

– Adică ai putea rămâne mereu lângă mine?

MIRA

– Nu ştiu… ţi-am spus că certitudinea e haină de fum… şi eu nu port asemenea haine… poate că nici tu nu exişti. Poate şi tu esti creaţia altei minţi. Depinde dacă cel care ne-a creat se zbuciumă la fel ca şi tine sau a rupt tiparele.

SCRIITORUL

– Vrei să spui ca nici eu nu sunt real?

MIRA

– Nu ştiu. Am spus se poate. Poate cineva te-a creat după sinele lui iubindu-mă pe mine.

SCRIITORUL

– Dacă ce spui e adevărat, atunci s-ar putea să nu exist.

MIRA

– S-ar putea, dar asta nu mă anulează pe mine şi nici ceea ce simţim unul pentru celălalt. De-a lungul liniilor care intersectează realitatea cu sine însuşi şi cu celelalte realităţi nu există decât trăirile. De ce crezi că s-a creat Dumnezeu? Iubirea de la fiecare intersecţie a realităţilor se numeşte Dumnezeu. Voi, nu l-aţi înţeles pe Dumnezeu din teamă, din îngrădirea simţirilor în simţuri pure şi raţiune seacă.

SCRIITORUL

– Cred că ai dreptate. Ia-mi haina de fum a temerilor Mira şi ajută-mă să păşesc pe cale… pe cale, căutând calea spre intersecţia realităţtilor de dincolo de minte… fără temeri Mira, pe o singura cale.

MIRA

– Şti… eliberarea vine atunci când nu te temi să accepţi că şi tu s-ar putea să nu exişti.

SCRIITORUL

– Adică să fiu fără a fi.

MIRA

– Da. Acum suntem în aceeaşi realitate care nu ne aparţine… şi pentru că nu ne aparţine nu ştim cât va dura.

SCRIITORUL

– Şi dacă ne vom pierde unul pe celălalt?

MIRA

– Înseamnă că am existat şi asta e de ajuns.

SCRIITORUL

– Adică pentru o clipă am stat la intersecţia unei realităţi cu sine?

MIRA

– Da. Am fost intersecţia aceleaşi realităţi multiplicată în două dimensiuni, unite prin acelaşi sentiment. Iubirea!

SCRIITORUL

– Atunci, pentru o clipă l-am simţit pe Dumnezeu prin noi.

MIRA

– Sau am stat la intersecţia din care El s-a creat… Am fost clipă în multiplicarea în sine a IUBIRII ABSOLUTE.

SCRIITORUL

– Dacă am existat, Dumnezeu ne-a creat nu după tipare în chip şi asemănare, ne-a creat după sufletul său… iar noi dacă am existat am fost fâşie din sufletul Dumnezeirii.

MIRA

– Dacă am existat înseamnă că eu şi tu am cutezat a-l înţelege pe Dumnezeu…

AMBII

– Da, dacă am existat…

Published inScenete

One Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *