Skip to content

Ruga

– Nu mă da, Doamne, oamenilor,
Încânoşiţi m-or sfâşia!
Câinii,
Nu mai sunt,
Ce-odată au fost.
De-atâta vieţuire,
Au devenit omenoşi.
Dar cum în lume,
Nu rămâne nici un loc gol,
Omul, specie superioară,
A umplut locul,
Încânoşindu-se.
Câini de oameni,
Pe care câinii, câini
Îi privesc cu milă,
Gândindu-se,
Că niciodată,
Nu s-ar întoarce,
La ce au fost,
Încânoşindu-se.
… Şi-atunci,
Speriată vin spre tine, Doamne,
Rugându-te:
– Nu mă lăsa oamenilor!
– Ia-mă şi aruncă-mă la câini!

Published inPoezii

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *