Skip to content

Exist eu, există el dar trăim noi

Poezii de la cititori – Regrete

© Poezii de la cititori – Regrete – oferit gratuit de luncamihaela.ro

Nici nu știu cum s-a întâmplat: am avut răbdare, sau am căutat fără încetare, am sperat sau mi-am dorit neîncetat? Cert este că acum cuvintele mele redau vorbele lui, iar gesturile mele sunt strâns legate de acțiunile lui. Cum s-ar spune, când iubești ești catalogat ca fiind nebun, dar și fără iubire înnebunești într-un mod irevocabil…
Și știm cu toți că fără persoana iubită ne simțim privați de libertate, precum pasărea dintr-o colivie. Putem avea o viziune asupra a tot ceea ce ne înconjoară, dar nu putem simți nimic, totul pare fără pic de vlagă…
Cât de bizar poate să fie… sunt ca o străină începând cu întreg orașul și terminând cu propiul trup… Mersul meu e ghidat de urmele pașilor lui, iar tot ce mă înconjoară zăresc prin ochii lui. Privesc în oglindă, văd același chip de ieri, doar sufletul nu mai e la fel. Pe zi  ce trece, pare a fi o mare tot mai învolburată. De ce? Inima mea e bucata de țărm de care sufletul atârnă din toate puterile, pentru a răzbate și a nu  nu se pierde în furtuna vremurilor de altădat`…
Colecționez bucăți de amintiri, în speranța că am să dau iar de întreg sufletul meu. Ști cum e momentul acela în care ai da tot ceea ce stăpânești, fără măcar să clipești, pentru a intra în posesia a ceea ce te stăpânește pe tine? Acel moment a sosit pentru noi, pentru mine, ființa cea de ieri și ființa cea de azi…
Și nu, nu sunt genul de persoană cu dublă-personalitate, ca să nu spun cu două fețe…Despre mine eram capabilă să vorbesc din două ipostaze: când sunt eu cu mine, și atunci când sunt eu cu el. Și de ce spun “eram” și nu “sunt”? Îmi cer scuze, dar am uitat și nici nu vreau să îmi amintesc cum e să mă descriu eu pe mine, fără a face referire la el.
Te duce gândul până-n într-acolo,nu? Până la momentul în care să te gândești că toată lumea mea se învârte în jurul lui… Am să te dezamăgesc, spunându-ți că ești departe de adevăr, deoarece lumea mea a devenit demult lumea lui, iar din această contopire întreg Universul se rezumă numai și numai la o lume… a noastră….
În acest spatiu invadat de sentimentele îmbibate într-o dragoste fără antecedent, nu își găsesc locul nopțile neînsuflețite de îmbrățișarea persoanei iubite, și nici zorii dimineților lipsite de sărutările acesteia… Inima nu e adăpost rece al trecutului, ci căminul cald și primitor al vitorului nerăbdător să își facă simțită prezența.
Lacrimi? Da, există, cât pentru un ocean întreg străbătut în lung și-n lat, dar pe care l-ai străbate și cu ochii închisi… deoarece, dacă e să te scufunzi, te inunzi de fericire, nu te îneci în tristețe…
Fericirea? La fel ca aerul… e pretutindeni și indispensabilă și tot ea este cea care ne apără de răutăți precum un scut de săgeți. El este puterea și totodată slăbiciunea mea; mă motivează cum nu știe nimeni, și mă sensibilizează la fel de bine. Și nu face asta pentru a mă îndupleca, ci pentru a–mi arăta că nu trebuie să țin mereu “garda sus”, ci îmi pot da frâu liber temerilor fără nici un fel de remușcare…
Timpul? Vrea să se scurgă mai repede decât nisipul dintr-o clepsidră. Ține locul unui ceas, dar dragostea e al său ceasornicar: ea decide când și ce momente se opresc pe loc, sfidând secunda…
Lumea noastră e vizibilă tuturor, dar accesibilă doar nouă. Numai noi știm cum e deajuns o singură privire pentru a transmite o mie de cuvinte, și cum e suficientă o mângâiere pentru a declanșa emoții… mii.

                Alături de el, știu exact încotro vreau să mă îndrept, fără nici un dubiu. De una singură, mă simt ca într-un labirint: alerg fără încetare, rătăcesc pretutindeni, dar plec și mă întorc în același punct: nicăieri… Și nu e ca și cum nu știu ce vreau pentru mine, dar e mult mai important să știu ceea ce îmi doresc pentru noi: exist eu, există el dar trăim doar NOI.

Published inPoeziiPoezii de la voi

One Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *